Introducere
Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) și tulburarea de consum de substanțe (TCS) sunt afecțiuni psihiatrice distincte, dar care prezintă suprapuneri semnificative din punct de vedere neurologic și comportamental. Conform lui Long et al. (2022), ADHD este caracterizat prin hiperactivitate, impulsivitate emoțională și comportamentală, dar și dificultăți de concentrare. Acesta este o tulburare neurologică care începe în copilărie și poate persista în adolescență și la maturitate. TCS, pe de altă parte, este definită prin prezența unor simptome cognitive și comportamentale legate de consumul patologic de substanțe (Long et al., 2022).
Persoanele cu simptome anterioare de ADHD prezintă un risc de două ori mai mare de a dezvolta o TCS comparativ cu cei fără ADHD, în principal din cauza impulsivității, dificultăților de atenție și disfuncțiilor emoționale. Totodată, aceste persoane încep consumul de substanțe la o vârstă mai mica, au rezultate mai slabe în procesul de recuperare și o probabilitate mai mică de a continua tratamentul (Fatséas et al., 2016). Însă, trăsăturile ADHD nu acționează izolat; factori sociali și de mediu, precum traumele din copilărie, influența grupului de prieteni și comorbiditățile psihiatrice (depresia, anxietatea și PTSD), joacă un rol major în creșterea riscului de consum de substanțe (Skoglund et al., 2014).
Depistarea rapida și tratarea ADHD pot diminua complicațiile severe în viața ulterioară, dat fiind coexistența frecventă cu alte tulburări mentale (Luo & Levin, 2017). Conform studiului efectuat de International ADHD in Substance Use Disorders Prevalence (IASP), aproximativ un adult din șase care urmează un tratament pentru TCS are ADHD nediagnosticat. Acesta subliniază o lacună semnificativă în îngrijirea medicală. În ciuda prevalenței mari, ADHD este adesea trecut cu vederea la persoanele cu TCS din cauza suprapunerii simptomelor și a inconsistentelor în diagnosticare.
Pentru a rezolva această problemă, International Collaboration on ADHD and Substance Abuse (ICASA) contribuie la îmbunătățirea screening-ului, diagnosticării și preciziei tratamentului pentru persoanele cu diagnostic dublu (Van De Glind et al., 2020). Totuși, există încă obstacole în aplicarea acestor protocoale în mediile clinice. Long et al. (2022) au realizat o meta-analiză pentru a identifica anomalii structurale comune și distincte ale materiei cenușii la persoanele cu ADHD și TCS. Rezultatele indică faptul că, deși ambele afecțiuni implică impulsivitate și disfuncții executive, există diferențe în modelele de procesare cognitivă, accentuând necesitatea unor tratamente personalizate, nu a unei abordări universale.
Lacune în Tratament
ADHD și TCS sunt de cele mai multe ori tratate separat, iar acest model de îngrijire fragmentată duce la rezultate slabe ale tratamentului. ADHD este tratată în principal prin intervenții farmacologice și non-farmacologice (Srichawla et al., 2022). Medicamentele utilizate pentru ADHD sunt de două tipuri: stimulante și non-stimulante. Stimulantele acționează prin blocarea absorbției catecolaminelor (dopamină și norepinefrină), ducând la o neurotransmisie îmbunătățită.
Pe de altă parte, terapiile psihologice reprezintă principala metoda de gestionare a TCS, incluzând terapia cognitiv-comportamentală și terapia centrată pe familie. Aceste programe se axează pe identificarea și abordarea factorilor sociali și psihologici care contribuie la consumul de substanțe, având drept obiectiv prevenirea dependenței pe termen lung.
Tratament Integrat ADHD-TCS
Un tratament eficient pentru ADHD-TCS necesită o abordare integrată, ce include intervenții farmacologice și comportamentale:
- Terapia medicamentoasă combinată cu terapia psihologică – Tratamentul ADHD trebuie inclus în procesul de recuperare a dependenței și invers, deoarece simptomele ADHD netratate pot afecta recuperarea TCS, iar consumul de substanțe poate afecta tratamentul ADHD.
- Eficacitatea medicației ADHD – Studiile demonstrează că medicamentele prescrise sunt eficiente în reducerea simptomelor ADHD la pacienții cu TCS, însă eficacitatea este mai mare atunci când tratamentul farmacologic este combinat cu intervenții terapeutice (Crunelle et al., 2018).
- Controversa utilizării stimulentelor – Medicii ezită să prescrie stimulente pacienților cu TCS din cauza riscului de abuz. Totuși, cercetările arata că folosirea stimulentelor cu eliberare prelungită pot ameliora simptomele ADHD fără a crește riscul de relapse (Crunelle et al., 2018).
- Importanța aderenței la tratament – Medicamentele pentru ADHD pot îmbunătăți implicarea pacienților în tratament, însă sub-diagnosticarea de ADHD la persoanele cu TCS poate duce la abandonul tratamentului.
- Terapia non-farmacologică – Strategii precum coaching personalizat, dezvoltarea abilităților, terapia comportamentală dialectică și tehnicile de mindfulness sunt în curs de cercetare pentru tratamentul ADHD-TCS (Crunelle et al., 2018).
Concluzie
Gestionarea ADHD și TCS impune o abordare personalizată și integrată, ce include screening timpuriu, strategii farmacologice și terapie comportamentală. Cercetările viitoare ar trebui să se concentreze pe perfecționarea strategiilor de reducere a riscurilor asociate medicamentelor stimulante, extinderea accesului la programe speciale de tratament și elaborarea unor intervenții non-farmacologice eficiente. Adoptarea unei abordări centrate pe pacient va optimiza rezultatele tratamentului pe termen lung și va micșora riscul de recidivă la persoanele cu ADHD și TCS.
Un articol scris de Iunia Frăteanu
