Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența. Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Vă rugăm să verificați Politica noastră de confidențialitate. Mulțumim.
Articol

Care e motivația noastră

Care e motivația noastră

Toate lucrurile au un început, care de cele mai multe ori, influențează puternic drumul spre rezultat. Aproape de fiecare dată,  într-un pământ roditor vom avea o recoltă pe măsură iar într-un pământ sterp, o recoltă slabă. Se pare că noi, oamenii , ne supunem acelorași reguli astfel încât, o familie funcțională va da societății,  oameni funcționali iar o familie disfuncțională va da lumii oameni disfuncționali.

Dacă în cazul plantelor care nu au crescut frumos, ni se pare firesc să înțelegem că pământul ar fi fost de preferat să fie roditor, nu acuzăm planta ce n-a crescut, când vine vorba de oameni, din păcate lucrurile stau un pic diferit.

Cu foarte multă ușurință,  în opinia mea,  condamnăm și judecăm cu asprime anumite categorii de oameni, deseori fiindcă așa suntem obișnuiți,  lumea critică,  arată cu degetul sau bârfește fiindcă… așa e lumea.

Așa am pornit și eu, ca lumea, împărțind oamenii in două,  buni și răi. Am crezut că e atât de simplu, să îi arăt cu degetul pe cei răi și… să nu fac la fel ca ei. Hmm, aveam să trăiesc o surpriză de proporții care mi-a schimbat total perspectiva asupra a ceea ce sunt dar mai ales asupra a ceea ce pot!

Tatăl meu a fost un consumator cronic de alcool cu o conduită agresivă și dezechilibrată iar eu, l-am urât mult.

Cumva, instinctiv, simțeam că mă iubește,  că relația lui cu alcoolul și ceva din el, ce nu-I convine, ar fi cauza felului cum se comporta, însă, copilul din mine, voia dragoste și nu numai.

M-am rugat mult lui Dumnezeu, fiindcă știam de la mama că îndeplinește dorințe bune iar eu îl rugam să îl ajute pe tata să se lase de băut. Nu a răspuns atunci iar eu, copil fiind, am ales încet,  să îl uit pe Dumnezeu și nu doar atât.  Cu timpul, nemaiputând să gestionez atâta suferință și frică de moarte (tata amenința deseori cu moartea), am ales să îi urăsc pe amândoi!

Tata era pur și simplu un om rău care merita ură, dispreț, scârbă și eu TREBUIA SĂ NU FIU CA EL, RĂU!

Am jurat chiar, la indemnul mamei, că nu mă voi îmbăta niciodată, însă viața avea să îmi dea o lecție frumoasă.

După o viață aparent normală,  în care eram aproape convins că am fost mai mult decât tata și doar “uneori” am băut un “pic” peste măsură, m-am trezit la 45 de ani, internat într-o clinică de recuperare fiind deja prea prins în mrejele alcoolului pentru a-l mai putea controla.

Eram năucit,  când se întâmplase totul, când pierdusem puterea de a mă opune, de a spune nu primului pahar?!

Mult timp trăisem cu iluzia că mă pot opri când vreau, că lucrurile nu sunt atât de grave, aveam o viață împlinită,  case, mașini,  afacere, soție!

Aveam, fiindcă în scurt timp după internare, la câteva luni, aveam să fiu divorțat și,  oarecum, pe drumuri.

Am luat-o aproape de la zero, din nou, la 45 de ani. Recuperarea din centru și ceea ce făceam în continuare, îmi deschisese mintea mult, înțelegeam și acceptam cu greu că,  devenisem la fel ca tata și în consecință,  UN OM RĂU.

Băusem la fel ca el, soția divorțase de mine la fel ca mama de tata, fusesem între timp la fel de agresiv (un pic mai elaborat – prin ton, prin privire, prin cuvinte), pierdusem încrederea multor oameni dragi și, cumva, la fel de singur.

Cum a fost posibilă toată nebunia asta?!

Eram intrigat, era foarte important pentru mine să înțeleg,  am citit, am făcut terapie cu oameni care cunoșteau foarte bine această problemă și încet,  am început să pricep!

Oamenii nu sunt buni sau răi,  nu sunt negri sau albi, nu sunt țigani sau români,  oamenii sunt așa cum au crescut, cum au fost educați,  cum au înțeles și au aplicat ceea ce au înțeles.

În funcție de cât au primit atât au putut să dea .

Evident , asta nu-I delegă de responsabilitatea faptelor dar a-I numi pur și simplu răi,  alcooliști, ciori sau țigani, a-I arăta cu degetul, în ceea ce mă privește,  nu mai poate fi o soluție. La mine, evident nu a funcționat!

Ce cred eu că ar fi mult mai folositor?

În primul rând,  convingerea că nu există oameni răi sau buni ci funcționali sau disfuncționali. Când spun despre un om că e rău,  simt că pun punct, că nu îmi dau prea multe șanse de a-l înțelege și cu atât mai puțin să îl ajut să se schimbe.

Într-un fel, mă indispune felul lui de a fi, mi-aș dori să se schimbe, să nu mă mai întâlnesc cu oameni ca el însă,  închid colaborarea cu el crezând pueril că izolarea și stigmatizarea, va rezolva problema de la sine.

Nu merge deloc așa,  a se vedea că,  atunci când încerc să acuz fără să înțeleg,  problema nu numai că nu se rezolvă ci dimpotrivă,  devine mai mare. Cât timp negrii au fost oprimați și catalogați “ inferiori “, nu numai ca le-a fost foarte greu să evolueze, să se exprime, să aibă acces la educație dar, ce e foarte grav, au adunat în sufletul lor ură, suferință,  răni adânci și greu vindecabile. Când lumea a privit în spatele lor, la anii lungi de sclavie, îndobitocire,  dezumanizare și au început să îi trateze ca pe egali, cu șanse egale de a evolua și de a se integra, surpriza a fost că,  nu numai că sunt la fel de oameni ca noi ci chiar, în multe privințe,  deseori mai performanți și poate, mai autentici.

În ceea ce-I privește pe țigani,  chiar dacă,  educat fiind să îi privesc cu suspiciune, viața mi-a demonstrat cu prisosință ce oameni călduroși și săritori pot fi când îi tratezi cu respect.

Exemplele pot continua dar eu vreau să închei subliniind că am înțeles un lucru ce , in cazul meu, face sens.

Cât timp omul nu știe întreaga perspectivă despre un alt om, este predispus să judece, să incrimineze, să condamne.

Eu nu îmi propun să cer lumii să nu îmi mai dezaprobe comportamentul, nici să stârnesc compasiunea vizavi de trecutul meu evident dureros ci, vreau să fac vizibilă această neconcordanță între rău (fără șanse) și disfuncțional (cu o posibilă șansă).

Mai vreau să scot în evidență importanța cunoașterii oricărui fenomen neînțeles iar în ceea ce privește consumul cronic de alcool, droguri, jocuri sau alte comportamente adictive, credeți-mă,  sunt încă foarte multe de aflat și de înțeles.

Ce mă certifică să vorbesc despre această lume obscură,  dezaprobată, judecată,  stigmatizată?! Am crescut, am rătăcit,  am râs,  am plâns și apoi, aproape am murit în ea…

By Paul

Sunt

5 2 votes
Apreciere articol
Subscribe
Notify of
1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mircea
Editor
11 months ago

Multumesc!

Related Posts

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x