Ieșirea dintr-o adicție presupune schimbare. Orice schimbare presupune o motivație bine construită, care să ne determine să acționăm, altfel, mintea se va opune din răsputeri limitând șansele de reușită. Această motivație poate fi însăși realitatea de acum care, la o privire atentă, nu corespunde cu ceea ce ți-ai propus cândva, să obții, de la viață.
1. Sunt mulțumit cu momentul prezent, am un sentiment de integrare și de acceptare relaxată, a mea, a celor din jur, a realizărilor din viața mea, a evenimentelor din cotidianul zilnic?
Sau sunt convins că toată lumea e profund stricată, că deseori aș putea face mult mai mult dacă cei din jurul meu s-ar schimba, dacă politica țării ar fi alta, dacă, dacă, dacă…
Toate terapiile momentului atrag atenția asupra faptului că nu putem schimba nimic din afară însă, dacă nu ne simțim bine în viața noastră, putem face sigur un lucru – să ne schimbăm pe noi. Are tot sensul și când înțeleg și accept că doar schimbarea mea poate aduce un beneficiu real mie și celor din jur, atunci atenția minții se va opri poate, pentru prima oară, asupra a ceea ce se impune de făcut. Iluzia împrumutată din mentalul social că „voi fi bine atunci când…“ va fi înlocuită cu ceva mult mai real și pragmatic „mă voi schimba acum pentru a fi bine oricând“.
2. Am un sentiment de gol, de lipsă de sens, nu mă simt împlinit, am senzația că repet zilnic un scenariu plictisitor și străin de mine și nu mai am putere să sper la altceva?!
Deseori, se întâmplă să ne înscriem pe drumuri ce ne-au fost „sugerate“, alteori am crezut că doar într-un fel vom putea reuși, am investit ani și ni se pare târziu să mai schimbăm ceva. Poate am crezut în idealuri și viața ne-a lovit cu pragmatismul ei sau am visat la ceva dar nu s-a putut, nu am fost sprijiniți sau nu a crezut nimeni în noi.
Sau, poate e târziu și oricum sunt mulți care își trăiesc viața în același mod plictisitor și rutinat, de ce n-aș fi și eu unul dintre ei ?!
Parțial adevărat. În realitate sunt destui care își trăiesc visul, se simt extraordinar în propria viață și nu pierd nici o clipă să profite de șansa care le-a fost dată, această viață.
Eu cred că putem învăța de la ei și de la toți cei care sunt abilitați să ne ajute să ne schimbăm măcar unghiul din care privim realitatea.
3. Am uneori convingerea că toate etapele vieții mele, începând din copilărie și până astăzi au fost presărate cu dificultăți, cu momente grele, dureroase, uneori interminabile și fără o soluție evidentă care să aducă fericirea mult visată?!
De multe ori am avut aceeași impresie, de parcă toate mi se întâmplau doar mie și orice mi-aș fi dorit să fac realizam cu multă, prea multă implicare, sacrificiu de sine și deseori mă simțeam epuizat și frustrat gândindu-mă că „alții obțin lucruri parcă mult mai lejer“.
Era întru totul adevărat dar nu știam tot adevărul și anume că, în educația primită mi s-a spus deseori că „lucrurile se obțin greu, cu multă muncă“, „banii nu aduc fericirea“, „sacrificiul de sine e o virtute obligatorie, nu o alegere“ iar aceste programări au rulat în mintea mea, limitându-mi mult obținerea celor visate.
Acum știu că lucrurile se obțin și cu ușurință, vin și se împlinesc funcție de cât de relaxat, încrezător și pregătit sunt pentru ele, sacrificiul de sine este o alegere cât timp nu îmi provoc mie neajunsuri, iar banii nu sunt doar un atribut al celor obsedați de ei ci și o consecință firească, un rezultat al muncii eficiente.
Însă pentru a înțelege multiplele perspective ale aceluiași adevăr am început un proces de schimbare care, cel puțin până acum, dovedește clar că nu aveam cum funcționa eficient, rulând în minte doar jumătăți de adevăr.
4. Cred că sunt încă multe de spus referitor la câte forme îmbracă uneori nefericirea, însă, la acest punct și la următorul, voi vorbi despre adicție.
Când partenerul de viață, unul din copiii tăi, un prieten drag sau o rudă apropiată începe să se sprijine, din ce în ce mai des, pe un comportament adictiv, ce începe să creeze disconfort și îngrijorare, primul gând ce apare și pare foarte pertinent la prima vedere, este „ cum fac să îl schimb?!” (ce cuvinte să folosesc pentru a-l convinge, cum trebuie să mă comport pentru a-l determina să se oprească, de ce mi se întâmplă mie acest lucru, cum pot ieși din această situație?).
De fapt, se pare că nici unul din toate aceste gânduri nu vor avea o soluționare cât timp, cel care probează a adicție se simte încă foarte bine în ea. Doar atunci când, nu se va mai simți bine, e posibil să devină atent la sugestii.
De multe ori însă, cel cuprins de adicție va suferi mult, sfâșietor de mult uneori, până va fi dispus să asculte urletul persoanei de lângă el.
Cea mai potrivită și recomandată acțiune este propria schimbare.
Schimbarea mea, a celui de lângă el, e singura acțiune realizabilă și doar în acest mod, se poate influența comportamentul celui afectat.
De reținut că, în aceste cazuri, schimbarea are nevoie de un îndrumător specializat pe adicții fiindcă, într-un climat tensionat și specific ca acesta, multe comportamente, mentalități, convingeri, credințe, cuvinte, atitudini nu sunt de ajutor și de preferință, se cer evitate.
5. Și ultimul punct, este dedicat celui care începe dansul adicției.
La început pașii sunt siguri, îmbracă o aparentă normalitate, cei din jur deseori participă cu entuziasm la acest dans fiindcă e presărat cu voie bună, relaxare, zâmbete, glume haioase însă de la un timp parcă pașii nu mai curg ca înainte, cei dragi chiar refuză să-l aprecieze și se declară îngrijorați de frecvența și posibila ineficiență a lui.
Ce face cel cu adicția?! Are două alternative: continuă dansul sau îl întrerupe.
Din păcate, deseori îl continuă fiindcă, în opinia lui, cei de lângă el exagerează și oricum, se pare că, doar în felul ăsta, poate dansa.
La modul pertinent, deseori, la îndemnul celui drag, sunt dispus să schimb un comportament pe care mi-l reclamă a fi deranjant, însă, atunci când adicția începe să mă prindă în mrejele ei, capacitatea de a mă împotrivi, de a spune nu, se diminuează mult.
Astfel că, pe nesimțite, atât dansatorul dar mai ales cei care se uită îngrijorați la el, sunt prinși într-o nebunie ce pare să nu mai aibă limite și rezolvare.
Dacă la început, părea a fi un lucru agreat și tolerat, se pare că, sprijinirea în exces pe o adicție, de la un timp, strecoară atât în viața celui ce o practică dar și în a celor din jurul său, multă tensiune, frustrare și suferință.
Închei acest punct menționând ca și la celelalte că doar o schimbare fundamentală, profundă și de durată a celui ce se confruntă cu o adicție, poate readuce echilibrul și liniștea pentru el și mai ales, pentru cei dragi lui.
Toate aceste situații de mai sus, în timp, produc un disconfort atât pentru omul obișnuit dar mai ales, pentru cei care, colac peste pupăză, se trezesc antrenați în mijlocul unei adicții, unde deseori, doar lucrul ăsta mai lipsea. Mintea, copleșită și obosită, va încerca să tempereze acest disconfort, printr-o activitate care să o ajute să se deconecteze.
Deseori, chiar și cei din preajma unei persoane cuprinsă de o adicție, tind să evadeze, ca rezultat al stresului peste măsură, existent într-un comportament adictiv.
Astfel, uneori, ajungem să mâncăm pe nerăsuflate, mai mult, mai des ba chiar și noaptea. Alteori, ne izolăm în muncă, cumpărăm lucruri, câștigăm bani, mulți bani, facem activități sportive în exces, cure de slăbire pentru a arăta într-un fel, operații estetice, mașini de lux, bijuterii, relații extraconjugale, pasiuni costisitoare, sporturi extreme și când toate astea nu ajung, deseori, un pahar de vin, la modul fin, relaxant și ușor, așterne o liniște, o pace mult așteptată și binevenită.
Sau, un joint, o pastilă, o doză din ceva mă poate deconecta , pentru o vreme, de la toată tensiunea și frustrarea ce urlau demult în mine.
Nici o partidă de pocker sau un joc la ruletă n-ar părea deloc o abordare proastă. Adrenalina și atmosfera sigur mă pot face să uit, să evadez din cotidianul apăsător și pentru moment, pot să mă visez ca fiind, un …om lipsit de griji.
Toate sunt soluțiile minții noastre la problemele enumerate mai sus.
Toate pot îmbrăca forma unei adicții și toate, în fond, sunt o evadare din realitate, o amânare a problemei.
Problema nu dispare și de cele mai multe ori soluția, rămâne doar propria schimbare.
Dar cum pot face o schimbare când corpul, mintea, toată ființa mea, parcă se opun și ceva îmi spune că nu o să reușesc?!
E firesc acest sentiment, mintea urăște schimbarea, a ales ceva timp în urmă o strategie care i-a mers o vreme și acum, îți șoptește disperată „nu poți!“ și are dreptate. Tu chiar nu poți, de unul singur.
Ai nevoie de ajutor, de specialiști, de oameni care au experimentat și au reușit. Când realizăm că schimbarea este poate cel mai necesar dar și cel mai logic demers ce ne poate schimba viața și că, în vremurile noastre sunt programe, cărți, oameni abilitați ce pot susține această schimbare, nouă ne mai rămâne un singur lucru de făcut: SĂ FIM DE ACORD.
Dealtfel, ăsta e primul și cel mai important pas al schimbării, să fii de acord. Nici măcar mintea nu poate să se opună unui gând „atât de nevinovat”.
Demersul schimbării, de aici încolo, presupune un set de acțiuni care, susținute, încurajate și supravegheate de cei care se pricep, pot face ca în scurt timp, ceea ce părea imposibil, să devină realitate.
Prima și cea mai logică acțiune este întreruperea, pentru o vreme, a comportamentului adictiv creându-i minții posibilitatea de a alege o altă soluție. Noi, vorbim despre această etapă numind-o abstinență.
Trebuie de menționat că fiecare comportament adictiv are asociat un set de îndeletniciri, de preocupări ce derivă sau se dezvoltă odată cu acesta, toate deranjante. Impactul opririi acestui comportament va avea efecte pozitive aproape imediate pe mine și pe cei din jurul meu.
Dau spre exemplu, situația celui care mănâncă în exces.
Trezitul noaptea, faptul că e supraponderal sau că vomită fiindcă a mâncat prea mult, preocuparea obsesivă pentru mâncare care în sine e un stres, disconfortul celor din jur care îți ascultă lamentările și discuțiile interminabile despre dificultatea ta de a te opri, banii cheltuiți pe cure sau tratamente de slăbit etc. Imaginați-vă că opriți pur și simplu această nebunie. Dintr-o dată, e liniște pentru dumneavoastră dar și pentru cei din jur. Acest lucru nu e numai de dorit ci este și posibil alături de oameni care vă pot ghida și ajuta să o faceți. Există și grupuri de terapie unde, alături de alții, poți prelungi această abstinență cu scopul de a crea minții spațiul necesar pentru a introduce o altă abordare.
În tot acest timp, cât oprim comportamentul adictiv, putem lucra la modul productiv și eficient cu mintea pentru a o deturna în folosul nostru. Dacă, în schimb, pentru puțină vreme, o scăpăm în vechile obiceiuri, șansele de a implementa o schimbare durabilă și de succes se reduc simțitor.
E de preferat o abstinență durabilă pe durata acestui proces pentru a maximiza șansele însă această decizie trebuie să vină natural, ca o necesitate și nu ca o obligație.
Nimeni nu o impune, ea ar fi de preferat să se strecoare ca o consecință logică în acest demers al schimbării.
La modul strict matematic, ar suna simplu… eliminăm comportamentul adictiv și băgăm în loc, comportament sănătos, eliminăm convingeri limitative și băgăm adevăruri funcționale, flexibile și adaptate persoanei în cauză…
La modul practic însă, orice schimbare presupune, dorință, cunoaștere, acțiune personală, sprijin de specialitate, timp, răbdare și o permanentă calibrare pe Adevăr.
În opinia mea schimbarea generează funcționalitate, funcționalitatea generează echilibru și o stare de bine iar toate astea asigură o integrare și cooperare eficientă cu întregul angrenaj al creației.
Cea mai grea alegere – prima alegere conștientă
