Viața… privită prin ochii unei persoane care se confruntă cu o adicție… este un proces delicat care oarecum ne constrânge într-una pentru a ne îmbunătăți pe noi înșine… Uneori, aceasta presupune să primești lovituri până când accepți că ai o problemă și apoi să faci ceva pentru “vindecarea” acelor părți din noi… pentru a permite acelei îmbunătățiri să se manifeste. Alteori, aceasta poate însemna pur și simplu să ne ridicăm pe alte niveluri doar prin scoaterea la iveală a calităților noastre bune, ținute ascunse din teamă de când le știm, undeva puse bine la naftalină. Când aceste calități le lăsăm să se ivească, ne pun, în scurt timp, într-o altă lumină… de obicei mult mai strălucitoare. Este foarte interesantă viața și mai ales în acest ultim an, amplificat probabil și datorită pandemiei, am observat mai evident cum oamenii reflectă aceste părți ale procesului către noi prin propriile lor comportamente, atitudini, caractere și caracteristici…
Recent, am avut sclipirea să văd o situație în care cineva îmi reflecta câteva trăsături negative care făceau parte din viața mea trecută ca și alcoolic, dependent și codependent și mai ales ca și copil adult… În zilele mele de consum, eu eram cu siguranță mai degrabă egocentric, nesocotitor și lipsit de respect față de alte persoane și mai ales față de emoțiile și sentimentele lor… Știu că acest comportament al persoanei de care vorbeam era clar neintenționat, ceea ce vedeam și ceea ce simțeam în mine era de fapt o bună aducere aminte, o reflectare a propriilor mele comportamente din trecut. Această reflecție specială m-a condus însă într-un loc în care mi-am dat seama că am de făcut niște lucruri de care am uitat sau am vrut să uit, lucruri care îmi sunt de ajutor de fapt pentru recuperarea mea și mai ales pentru o mai bună conviețuire a mea cu mine și în cuplu… Acum îmi este clar că am procedat la fel ca și în trecut când ascundeam unele trăiri sub preș crezând că nu o să mai știe nimeni (și fac asta de parcă nu aș fi avut pisică în casă niciodată)! Mda… Ca noroc nu este nici pe departe așa! Deci mulțumesc pentru oglindire…
În același timp, am mai avut șansa să ascult pe cineva care este tot o persoană cu adicții ca și mine… cineva care emana nespusă încredere, îndrăzneală, succes și multă determinare. Am fost instantaneu atras de tot ce împărtășea această persoană, pentru că recunoșteam oarecum acele calități pe care le am în mine și care puteau fi clar îmbunătățite… și pe care le-am ascuns pe cine știe unde o dată cu alte aspecte care îmi păreau negative… Uneori (în grupurile de recuperare de nenumărate ori), o reflecție poate fi o oglindire a abilităților pe care le avem în noi, însă cu care nu am avut posibilitatea să ne jucăm prea des. Am observat destul de clar acele calități la această persoană și astfel am primit o motivație… o dorință de a aduce aceleași capacități în mine și să mă străduiesc să ating noi niveluri în aceste zone…
Îmi este foarte clar că viața vrea să îmi spună ceva… Mi-a adus multă oglindire în ultima perioadă, aceasta fiind oarecum o temă predominantă în viața mea recentă și ceea ce învăț încet, încet… este că ceea ce vedem la alții este de fapt o reflectare a noastră. Ceea ce vedem… suntem noi…
Cum privesc reflecțiile…
În fapt, tot ceea ce vedem la alții aduce cu sine oportunitatea de a ne vedea pe noi în interiorul nostru… asta dacă suntem dispuși să privim cu atenție și mai ales cu deplină acceptare. Reflecțiile pe care le vedem la alți oameni, chiar dacă de cele mai multe ori o facem în mod inconștient, pot lovi undeva în interiorul nostru acorduri care uneori sunt slabe dar care alteori… răcnesc foarte tare…
De asta, cu fiecare oglindă ce vine în viața noastră, ne vine de fapt șansa divină de a săpa mai adânc în noi înșine pentru a chema ceva mai bun din noi sau pentru a ne pansa o bucată ruptă din noi… sau amândouă la pachet…
Oglinda ne este un profesor bun
Fiecare persoană care apare în viața noastră are ocazia de a ne fi un profesor și fiecare este probabil “menită” să oglindească ceva bun înapoi către noi. Oglindirea, mai ales cea apărută în mod inconștient, are puterea de a ne semnala trăsături de caracter care ne pot face să ne simțim, de cele mai multe ori, cel puțin inconfortabil. Tot de multe ori, însă, atunci când o facem cu o dorință de schimbare… oglinda ne reflectă o calitate pe care dorim să o redobândim… sau mai multe…. Cum a fost și la mine cazul… Oricum, este clar că o oglindă reflectă ceva care există în interiorul nostru… indiferent cât de mult am crede că ea este cea care ne face să ne simțim așa! Reflecția este de fapt o chemare de a evidenția ceva rău sau bun din noi, după caz și să decidem să primim, să îmbrățișăm lecția din interiorul ei… În general, aceste reflexii ne spun fin încotro ne îndreptăm, după cum reflexiile sunt majoritar negative sau majoritar pozitive…
Să nu uităm că și noi suntem, în același timp, oglinzi pentru ceilalți și că lucrurile pe care ei le văd la noi le oferă propriile lor reflecții de admirat și din care să crească… sau care să-i deranjeze acolo unde au nevoie să fie deranjați… De exemplu, eu, am o mulțime de persoane care sunt atrase de mine pentru că sunt abstinent și pentru că de când sunt pe drumul acesta doresc un stil de viață mai sănătos. Pentru aceștia, probabil eu sunt o oglindă bună… dar pentru mine este bună acea oglindă care scoate ce este mai dureros în mine! Cu siguranță, printre toți cei care eu sunt o oglindă bună… și ei sunt una pentru mine! Și vedeți… viața face ca acești oameni să îmi traverseze calea, deoarece pentru unii este curiozitatea lor de a vedea și poate a simți cum este viața abstinentă… iar pentru mine nu știu… poate este doar providența ce stârnește în mine ceea ce eu văd că au ei… Da… exemplul personal și ajutorul din AA… atunci când dacă ajuți de fapt nu știi cine pe cine ajută… sunt o oglindire frumoasă și benefică.
Cum funcționează reflecțiile
Toată lumea pe care o întâlnim de fapt reflectă ceva înapoi către noi… Fiecare persoană care intră în viața noastră este “plasată” acolo din motive pe care nu le știm… dar, uneori durează foarte puțin până să recunoaștem ce anume reflectă pentru noi și, dacă îi acordăm atenție, putem începe să recunoaștem reflexiile pe care ne-ar fi bine să le vedem.
În mod oarecum ironic, cele mai întunecate colțuri ale altcuiva pot de fapt să aducă o lumină în zonele vieții noastre la care trebuie să mai lucrăm. Toate acestea ar putea fi pentru a chema ceva mai puternic în noi, cum ar fi încrederea sau ar putea fi pentru a lucra la o slăbiciune a noastră, cum ar fi narcisismul…
Reflecțiile, de cele mai multe ori vin sub formă de declanșatoare (triggere). Când primim o reflectare negativă a noastră și se declanșează un trigger putem simți furie, durere sau tristețe… Când vedem o reflectare pozitivă a ceva ce dorim, avem tendința de a ne simți entuziasmați, încântați sau motivați. Dacă acordăm un pic de atenție acestor indici emoționali și încet, încet, învățăm acest limbaj al declanșării reflexive… cu cât reușim să privim mai atent, cu atât perspectiva noastră se schimbă mai mult și cu atât mai sus suntem capabili să ne ridicăm…
Lucrul cu reflecțiile noastre
Este clar că este nevoie de ceva practică, dar este un lucru pe care toți îl putem exersa și stăpâni dacă ne preocupăm de asta. În cele din urmă, reflecțiile pe care le vedem la alți oameni sunt invitații pentru propria noastră creștere și așa cum spuneam, această creștere ar putea veni sub forma pășirii în potențialul din noi care nu este folosit sau ar putea însemna acceptarea zonelor în domeniile pe care trebuie să le îmbunătățim. Aceste reflecții ne pot ajuta, de asemenea, să ne dăm seama că viața nu este despre a fi perfect, ci mai degrabă să vedem că suntem cu toții conectați prin imperfecțiunile noastre. Acest lucru minunat vine prin recunoașterea omologilor noștri în oglinzile altor persoane…
Fii o oglindă bună
Ați privit vreodată într-o oglindă care deformează? Sala oglinzilor de la circ stârnește multe zâmbete… însă în viața de zi cu zi cu o oglindă defectă… se poate face mult rău. În relația părinte-copil se poate vedea atât de clar asta… Atunci când părinții nu sunt oglinzi iubitoare pentru copii lor… copilul are de pierdut. Dacă părintele nu își vede copilul ca pe o oglindă perfectă… părintele are de pierdut! Exact la fel este și în relații. Ce este ciudat în viață… este că impulsul care vine e să schimbăm oglinda! Mai greu este când ea este chiar copilul tău!
Acum, foarte probabil, eu nu sunt un exemplu foarte bun, însă, cel puțin la nivel teoretic, consider că pentru a fi o oglindă bună nici nu trebuie să facem ceva ieșit din comun… Eu cred că este necesar doar să le oferim, ca atitudine, celorlalți respectul cuvenit cu adevărat unei alte, simple, ființe umane… și anume să:
- ai încredere în discernământul celuilalt, în potențialul lui
- aduci siguranță, încredere, relaxare și prietenie în relație cu oglinda
- cauți să fii perceput cât mai corect și să nu alimentezi presupuneri și proiecții
- respecți alegerile, interesele, spațiul dar mai ales îndepărtarea lor dacă aceasta apare
- respecți relațiile celuilalt și să îl încurajezi dacă este cazul, să le trateze cu mai multă atenție, implicare și mai ales onestitate… o frumoasă oglindire
- nu le pretindeți niciodată nimic și respectați-le orice refuz și orice alegere (cu propriii copii aici este foarte greu)
- să înțelegeți că nu puteți pretinde implicarea lor implicită chiar dacă aveți momente foarte plăcute împreună, ci este necesar să o cauți, să o dezvolți și să o câștigi prin ceea ce tu ești ca om
- fii interesat și să ai grijă ca partenerii tăi în oglindire să se dezvolte, să fie fericiți și liberi…
Probabil că ar mai fi și altele… dar cred că dacă suntem onești cu noi înșine cu adevărat, ne dăm seama când suntem și când nu suntem o oglindă sănătoasă fără a fi necesar să ne spună cineva cum să facem asta… Acum, la fel de probabil… mulți se vor întreba poate revoltați: – Dar de ce să facem noi toate astea?
Este bine de știut aici că dacă noi facem ceva… nu facem pentru oglinzi… ci facem pentru noi înșine! Ele vor câștiga ceva doar indirect și doar dacă și ele, la rândul lor, vor aplica aceste simple atitudini în viața lor. Consecința în viața noastră a acestor atitudini ar fi că propriile insecurități dispar, întrucât nu mai poți trăi teama de a pierde ceva ce știi că nu ai deținut vreodată și mai apare recunoștința, satisfacția și posibilitatea de a fi prezent în propria viață și în propriile relații, întrucât orice primești și dăruiești este expresia generozității, nu a obligațiilor… Aceea persoană pe care am avut șansa să o ascult, o oglindă atât de limpede… m-a ajutat atât de mult în conștientizarea proprie… doar pentru că a făcut pentru sine ceea ce era de făcut… să fie o oglindă bună!
Credința mea este că toate aceste reflecții sunt fructe ale spiritului din noi. Cred că Viața sau Dumnezeu pune în modul său enigmatic oameni pe calea noastră așa cum El îi are pregătiți pentru noi… Avem nevoie de oglindă… să ne vedem cine și cum suntem…
Recunoscător!
