Salut… Citind articolele revistei Jucătorilor Anonimi mi-am amintit de acest gând (referitor la fericirea fără joc) al meu care a fost cumva o cheie a primului meu pas spre eliberarea din adicția jocurilor de noroc.
Acum, privind înapoi, realizez clar faptul că adicția la jocuri de noroc, la pariuri… este parșivă tare. Te face parcă să crezi că așteptarea aia… de la pariu până la afișarea rezultatelor, de la apăsarea pe buton până la afișarea cărților… de la agonie la extaz și înapoi… ar fi un soi de… fericire. Foarte probabil că supa de substanțe chimice interioară la cei care dezvoltă adicția asta este una foarte asemănătoare cu elixirul fericirii. Foarte probabil că aici este diferența între cei care devin dependenți sau nu de jocuri.
O fi nu o fi… specialiștii caută răspunsuri… Însă nu acesta este subiectul pe care voiam să-l abordez… Vreau să vă vorbesc despre „bucuria” aia imensă care mă ținea prins în cârlig de fiorul de a paria… de nerăbdarea de a fi acolo în preajma posibilei mari victorii… de inconfundabila simțire de a încerca din nou acum… și de îngrijorarea aia cumplită de a face din nou rost de bani. Da… Nici nu puteam accesa gândul de a renunța pentru că mintea îmi arăta imediat golul imens din borcanul meu cu fericire.
Încercam să mă „conving” că șansele reale de câștig sunt atât de mici, că toate cardurile bancare îmi erau goale, că datoriile îmi aduceau multe transpirații reci, că impulsurile sinucigașe de pe aici încolțeau… însă toate gândurile astea parcă mai rău îmi făceau (mai ales dacă îmi erau reiterate de altcineva). Indiferent de ce si cum, cel mai important aspect sălășluit prin inconștient pe undeva, pentru mine era: Ce mă fac cu borcanul meu???
“Norocul” meu a fost că nu cu multă vreme în urmă trecusem oarecum prin aceleași sentimente, referitor la o altă adicție… și așa am descoperit că există multe alte moduri de a umple borcanul fericirii, fără stres, fără bătaie de cap și cu un mare plus referitor la starea mea de spirit și starea generală de bine.
Așa că vreau să transmit un gând foarte ferm! Borcanul ăla nu este găurit, nu are nimeni puterea să-l spargă sau să-l răstoarne și că borcanul ăla se umple singur atunci când accept tot ce primesc în viață și când sunt recunoscător!
Știu că pentru cei aflați încă în căutarea răspunsului la întrebarea din titlu este greu de crezut că oamenii fericiți au un lucru în comun… Ei sunt recunoscători pentru ceea ce au și pentru ceea ce primesc într-o zi. În calitate de jucător în recuperare, dezvoltarea unui sentiment de recunoștință față de lucrurile pe care le apreciezi ajută să te eliberezi de întunericul dependenței și mai ales… să umpli borcănașul.
Recunoștința nu este doar un lucru bun sau frumos de făcut, ci este oarecum o componentă cheie a recuperării pe termen lung. Pe măsură ce te concentrezi pe a fi recunoscător chiar și atunci când lucrurile merg prost, vei descoperi că există încă atât de multe pentru care poți fi recunoscător.
Poate dura ceva timp pe măsură ce înveți să fii conștient de micile binecuvântări pe care le experimentezi în fiecare zi. Dar sigur vei putea descoperi că exersarea recunoștinței în timpul recuperării are multe beneficii din care eu amintesc doar câteva:
– Acționează ca o parte a experienței fericirii generale
– Ajută la minimizarea stresului
– Permite să faci față provocărilor cu o mentalitate pozitivă
– Ajută să vezi eșecurile ca oportunități bune de îmbunătățire
– Te învață cum să te iubești și să te respecți
– Îți dă puterea să-i iubești și să-i respecți pe ceilalți, astfel încât să poți transmite mesajul de recuperare celor care încă se luptă cu dependența jocurilor de noroc.
Mă bucur mult de toate astea și vă invit să fim:
RECUNOSCĂTORI
